Photo by nerdontheinside
Me mettette ‘na benda e me purtaje mmiezo ‘o nniro, accussì ca nun putevo vedè’ niente.
«Indovina addò stamme», me dicette.
«Nun sento addore ‘e mare. Nunn’è Napule»
«Pienza bbuono» nzistette.
«Nun sento ‘a parlata. Nunn’è Napule»
«Scurdate ‘a parlata e chiude ll’uocchie asotto ‘a benda: che vvide?» nzistette ancora.
«Nun sento addore ‘e pizza, nun sento addore ‘e sale, nun sento ‘na sola voce c’allucca. Nun po’ essere Napule», dicette je.
«Ma ‘ncoppe ‘a pelle, che siente? Sentarraje quaccosa! Dici: che siente?» chiedette isso.
«Nun sento ‘o sole, anzi! Pare ca fa friddo. Nunn’è Napule»
«E comme si’ ‘nziste! Me vuò dicere addò stamme? Jamme: indovina»
«Nun ‘o saccio. Comme faccio a capì’? Je sulo Napule cunosco. Sto cercanne ‘e sentì’: famme sèntere»
«Si propio ‘o vuò sapè’ allora, mò t’o ddico: staje sentenne cu ‘e recchie sbagliate»
Je nun capette niente e dicette: «agge capito! Nun se sente ‘a puzza d’a munnezza, nun se sente l’ammuina d’o traffico, nun se sente ‘na malaparola. Nunn’è Napule»
«Nun haje capito niente. Stamme a sentì’: scuordate d’o naso, d’e rrecchie, d’a vocca e d’a pelle. Scuordatenne. Mò ca te rimane pe’ sentì? Te rimane ‘na cosa sola»
Finalmente capette: «è Napule».